Mănăstirea Mănăstirea Sâmbăta de Sus Sâmbăta de Sus

Alte denumiri: Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus
© Alex Mihai

📌 Mănăstirea Sâmbăta de Sus este așezare monahală de călugări ce îl are ca ctitor pe Regele Mihai I

Hartă și direcții
Aflat la de Brașov, reședința județului Brașov.

Mănăstirea Sâmbăta de Sus este o mănăstirea ortodoxă de călugări. Mănăstirea a fost construită în anul 1657, din inițiativa vornicului Preda Brâncoveanu. Picturile din interiorul mănăstirii au fost realizate de zugravii Ionașcu și Pană în anul 1766. Din păcate, în anul 1785 biserica a fost dărâmată de tunurile generalului habsburgic Preiss, în timpul răzmerițelor religioase din Ardeal.

© Sâmbăta de Sus

Restaurarea mănăstirii s-a început abia în anul 1926, de către Mitropolitul Nicolae Bălan, iar sfințirea a avut loc în anul 1946. Sfințirea a avut loc sub domnia Regelui Mihai I, de aceea, pictura lui se află în interiorul mănăstirii. Regele Mihai I este și un al doilea ctitor al mănăstirii. 

© El Bes

În timpul Regimului Comunist, portretul Regelui Mihai I a fost acoperit cu un strat de var, însă stratul a fost subțire și cu timpul varul s-a evaporat și portretul este din nou vizibil.

Linkuri Mănăstirea Sâmbăta de Sus

Articolul a fost actualizat acum 1 an, în ianuarie 18, 2023.