Castelul Sturdza
Castel bântuit de o soție ce-și caută liniștea pe meleagurile străine
Povestea moșiei Miclăușeni, respectiv locului unde stă castelul, începe de prin anii 1400. De atunci până în anii 1900 a trecut prin multe generații ale familiei Sturdza. Castelul însă, a fost construit în anii 1880-1904 de către soții George și Maria Sturdza. Întorși din luna de miere, sau mai bine zis, anul de miere, soții Sturdza au venit acasă cu noi idei arhitecturale. De aceea, au început să transforme moșia într-un castel neogotic, cu multe elemente Art Nouveau.
După moartea soților, castelul a fost lăsat moștenire fiicei Ecaterina. Însă, de teama sovieticilor, aceasta l-a părăsit în anul 1944. De atunci, castelul fost în declin. În timpul ocupației ruse, castelul a fost ocupat de soldați ruși, care iarna nu ieșeau după lemne, ci ardeau piesele de mobilier din castel și volume rare din biblioteca familiei Sturdza, volume care nu se găseau în nicio altă bibliotecă din România. Soții Sturdza, dețineau peste 65.000 de volume. Din acestea doar 5 au rămas, iar acum se află în arhivele și sun proprietatea Moldovei.
Bineînțeles că soldații ruși nu au plecat cu mâna goală din castel. Au luat cu ei tot ce era de valoare: bijuterii, argintăria tablourile prețioase, colecția de arme a familiei Sturdza. După plecarea soldaților, au venit și sătenii din satele învecinate și au luat ce a mai rămas, până și tocul ferestrelor. De aceea, nicio piesă ce se află acum în castel nu este cea orginală. În prezent, moșia se întinde pe 30 de hectare, însă, pe vremuri era mare cât 30 de sate.
Ulterior, Ecaterina neavând copii și neavând cui să-i lase moștenire castelul, l-a donat Episcopiei Romanului, cu scopul de a face o mănăstire de maici. Mănăstirea a funcționat până în anul 1953, când a fost desființată de către regimul comunist.
Datorită dantelăriei neogotice, efigiilor și blazoanelor care înfrumusețează fațada, poate fi considerat unul dintre cele mai frumoase castele din România. Multă lume nu știe de existența acestui castel. Nu este un castel maiestuos, este micuț, dar uimește prin frumusețea sa.
Castelul se poate vizita și chiar se poate servi și o masă caldă la restaurantul castelului.