Cetatea Cetatea Capidava Capidava

© Discover Dobrogea

📌 Cetatea Capidava este una dintre cele mai importante fortărețe de la frontiera Dunării de Jos.

Hartă și direcții
Aflat la de Constanța, reședința județului Constanța.

Cetatea Capidava este o cetate geto-dacică devenită mai târziu un castru roman și se află pe malul drept al Dunării dobrogene. În perioada Imperiului Roman, cetatea Capidava era foarte importantă pentru apărarea Dunării.

În secolul III, cetatea a fost distrusă de către goți, un popor germanic răsăritean. În secolul imediat următor, cetatea a fost refăcută, devenind centru episcopal. După invazia curtigurilor din anul 559 fortificația a fost părăsită pentru zeci sau chiar sute de ani. Abia în secolul al X-lea cetatea a fost reconstruită de către bizantini, însă în urma incendierii cetății de către pecenegi din anul 1036, cetatea a fost abandonată definitiv.

Fortăreața Capidava a fost construită de către soldații din Legiunea V Macedonica și Legiunea XI Claudia, pe vremea domniei lui Traian, pe la începutul secolului al II-lea. Locul în care este așezată cetatea a fost ales strategic, deoarece oferea vizibilitate pentru a supraveghea întreaga zonă. Cetatea este situată între Hârșova și Cernavodă, având forma unui patrulater cu ziduri groase de peste 2 metri și 6 metri înălțime. Pe vremuri, cetatea avea 9 turnuri cu înălțimea de 10 metri, o ieșire spre port amplasată strategic și o poartă lată de 2,5 metri.

Multă vreme cetatea a fost părăsită și nefiind cercetată, oamenii își făceau de cap. Cam un sfert din cetate s-a pierdut definitiv din cauza unor antreprenori din Brăila, care au dinamitat zona pentru a exploata piatra. Această activitate a fost întreruptă și oprită când cetatea Capidava a fost descoperită de către exploratori științifici ai Dobrogei, Marin Ionescu-Dobrogianu și Grigore Tocilescu, la sfârșitul sec al XIX-lea, urmând să fie identificată de către Vasile Pârvan.

În urma identificării cetății au început cercetări masive, astfel s-a descoperit în zona de nord a castrului un turn masiv de ”artilerie”, cu o ieșire de urgență numită ”poterna”. Turnul era folosit strategic în momentul în care cetatea se afla sub asediu și trebuia să își trimită ștafetele către fortificațiile din nordul Dobrogei. Conform cercetătorilor, cetatea pare a fi folosită exclusiv de militari, în faza incipientă.

Castrul se întinde pe o suprafață de 1 hectar în cadrul căreia se găsește și o incintă medievală, care se află încă în cercetare. Lucrările de reabilitare au început în anul 2013 și au fost finalizate în vara anului 2021. Proiectul este unul destul de controversat în urma căruia au fost sistări ale lucrării, au fost face dosare penale, s-au pierdut mulți bani europeni și bineînțeles că și ani. Comisia Limes, cea care este responsabilă de înscrierea pe Lista Indicativă a Patrimoniului Mondial – UNESCO a obiectivelor de patrimoniu cultural a declarat că cetatea Capidava s-ar putea să piardă acest drept datorită calității lucrărilor și nerespectarea planului și tehnicii de reconstruire. Momentan aceasta se află pe lista  indicativă UNESCO.

Linkuri Cetatea Capidava

Articolul a fost actualizat acum 2 ani, în martie 10, 2023.