Peștera Urșilor din județul Bihor se află la o altitudine de 482 metri, în Munții Apuseni. În anul 1975, mai exact pe data de 17 septembrie, peștera a fost deschisă în urma unei dinamitări. Nu era nimic intenționat. În zonă se făceau exploatări ale calcarului, marmurei, de aceea și această dinamitare. Primul care a coborât în peșteră, a fost minerul Traian Curta, din satul Chișcău, care a parcurs peștera până în Sala Mare.
Prima explorare a peșterii a avut loc chiar după 3 zile, pe data de 20 Septembrie. Explorarea a fost făcută de un grup de speologi amatori „Speodava” din Ștei (pe vremea aceea purta denumirea de orașul Dr. Petru Groza). Ulterior, au fost făcute cercetări mai serioase de către Institutul de Speologie „Emil Racoviță” în colaborare cu Muzeul Țării Crișurilor din Oradea.
Amenajările peșterii au durat 5 ani, deoarece amenajările au fost făcute la standarde mondiale, ca să fie cât mai sigură și accesibilă pentru turiști. Astfel, primii vizitatori au putut să intre în peșteră pe data de 14 iulie 1980.
În urma cercetărilor, s-au descoperit în peșteră numeroase fosile de urși de cavernă. Chiar și acum se pot vedea câteva rămășițe bine conservate. Aceștia ar fi trăit pe teritoriul țării noastre acum 15.000 de ani. Pe lângă urși, în peșteră au mai fost descoperite fosile de lei, hiene, capre negre, ibex.
În interiorul peșterii se găsesc o multitudine se stalagmite și stalactite. Unele dintre ele formează structuri impresionante. Cele care se remarcă poartă următoarele denumiri:
- Palatele fermecate
- Mastodontul
- Lacul cu nuferi
- Căsuța Piticilor
- Portalul
- Draperiile
- Pagodele
- Sfatul Bătrânilor
Peștera are o lungime de peste 1500 metri și este compusă din două galerii transpuse pe două nivele. Galeria inferioară are o lungime de 521 metri, însă nu este accesibilă vizitatorilor, doar cercetărilor științifice. Galeria superioară este lungă de 488 metri și este compusă din trei galerii și diferite săli mai mici de care turiștii se pot bucura și admira:
- Galeria Urșilor sau Galeria Oaselor
- Galeria Emil Racoviță
- Galeria Lumânărilor
- Sala Lumânărilor
- Sala Spaghetelor
- Sala Oaselor
În fiecare an, peștera este vizitată de peste 200.000 de turiști. Deși este o peșteră cunoscută și peste hotare, amenajată modern, nu este o peșteră dotată și pentru persoanele cu dizabilități. Prezintă multe scări, chiar de la intrarea în recepție. Prin urmare, nici cărucioarele copiilor nu sunt bine venite aici.