Muzeul Trenulețelor „Valentin Banciu” este un muzeu privat născut din dorința și pasiunea fostului pilot hunedorean de raliuri, Valentin Banciu. Prima piesă în miniatură a primit-o la vârsta de 10 ani. Aceasta a fost sămânță care a crescut și a făcut ca domnul Banciu să devină colecționar în toată regula. În 40 de ani, acesta a reușit să colecționeze peste 18.000 de piese în miniatură.
Situat pe Bulevardul Libertății din Hunedoara, muzeul nu trece neobservat, deoarece încă din stradă se vede intrarea frumoasă pe ușa de tren și o șină de cale ferată desenată pe trotuar. Colecția din muzeu reprezintă doar 10% din colecția întreagă.
În momentul în care pășești în muzeu parcă intri într-o altă lume, te transformi în gigant la propriu. Muzeul este format din patru încăperi în miniatură cu un decor minunat și atractiv. Pe lângă decor aici se află și locomotive, garnituri de tren, mașinuțe, peroane pline de călători, animăluțe, tuneluri, viaducte. Tot aici în aceste peisaje în miniatură a fost recreat și Castelul Corvinilor, o mocăniță și o telegondolă. De asemenea, cele patru încăperi prezintă scene în cele patru anotimpuri diferite.
Tot în muzeu au fost expuse și o parte din trofeele câștigate de Valentin Banciu, pe parcursul vieții și colecția lui de mașinuțe. Din păcate, colecționarul nu a putut să vadă muzeul realizat, acesta a murit în anul 2018. În semn de omagiu și respect față de pasiunea sa, soția a pus la cale amenajarea acestui muzeu unic. Muzeul este unic datorită peisajului său montan. Peisagistica a fost realizată de către peisagistul dioramelor, Dana Ille.
Ultima piesă din colecție a fost achiziționată de către domnul Banciu cu două zile înainte să moară. Cea mai valoroasă piesă din colecție este o locomotivă americană Big Boy.