Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenţei

Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenţei este un muzeu ce se află în fosta închisoare politică. Astăzi rolul acestuia este de a păstra vii evenimentele rezistenței ce au avut loc în timpul Regimului Comunist în țara noastră și nu numai.

Scurt istoric

Închisoarea din Sighetul Marmației a fost construită în anul 1897, de către administrația austr-ungară. Pe vremea aceea, aceasta era o închisoare de drept comun, în alte cuvinte, o închisoare normală.

În anul 1948, sunt aduși în închisoarea câțiva elevi, studenți și țărani maramureșeni. Doi ani mai târziu, în închisoare sosesc peste o sută de demnitari din întreaga țară. Unii dintre aceștia erau foști miniștri, economiști, istorici, politicieni, academicieni, militari, ziariști. Câțiva dintre aceștia au fost supuși la pedepse grele, iar alții nu au avut parte nici de judecată.

Condițiile în care erau ținuți deținuții erau groaznice. Hrana era mizerabilă. Încălzirea lipsea. Peste zi era interzis să se întindă pe pat. Nu aveau voie să se uite pe geam. Cine încălca aceste reguli erau pedepsiți să stea în celule de tip carceră, fără lumină. Umilința și batjocura erau la ordinea zilei. Conform conducerii acestea făceau parte din programul de exterminare.

În 1955, a avut loc Convenția de la Geneva, în urma căreia Republica Populară Română a aderat la ONU. În urma acestui pas, a avut loc o grațiere a deținuților și o parte din deținuții politici din închisorile românești au fost eliberați. Deținuții politici din închisoarea de la Sighetul Marmației au fost și ei eliberați sau transferați, însă nu toți, deoarece 53 dintre deținuți au murit în acest loc al groazei. Și în anii următori mai apărea aici câte un deținut politic, dar doar în trecere. Neavând voie să-i închidă, îi duceau la institutul de psihiatrie.

Închisoarea a fost desființată în anul 1977. După această hotărâre clădirea a intrat în degradare.

Închisoarea Sighet după căderea Regimului Comunist

Un rol important în renovarea închisorii Sighet l-a avut Ana Blandiana, care în anul 1993 a prezentat în fața Consiliului Europei proiectul ca din clădirea degradată și aproape în ruină să se facă Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenţei.

În anul 1994, Fundația Academia CIvică preia clădirea și decide să facă din ea un memorial. Datorită degradării, clădirea era plină de igrasie. De aceea, a fost nevoie ca fundația să fie refăcută, clădirea să fie bine izolată și acoperișul reparat. Lucrările de reabilitare au fost finalizate în anul 2000.

Astăzi, fiecare celulă a închisorii este un muzeu. Celulele au fost amenajate după o ordine cronologică. Fiecare celulă, conform poveștii sale, conține documente importante, obiecte și fotografii.

În una din curțile interioare ale închisorii, se află un Spațiu de Reculegere și Rugăciune, proiectat de arhitectul Radu Mihăilescu, în anul 1997. Acest monument, dacă putem să spunem așa îmbină stilul antic cu o viziune modernă, astfel încât pe pereții care coboară în spațiul subteran sunt gravate numele a aproape opt mii de morți din închisorile, lagărele și locurile de deportare din România. Spațiului de Reculegere și Rugăciune a tot construit datorită lui Mișu Cârciog, din Londra, care este și principalul donator al Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenţei.