
📌 Vulcanii noroioși de la Pâclele Mari sunt cei mai mari și cei mai vizitați din țara noastră.
Vulcanii noroioși se află în Muntenia, în centrul județului Buzău, în comuna Scorțoasa. De la an la an suprafața crește, dezvoltându-se vulcani noi, uneori chiar și în curțile oamenilor. Momentan, se întinde pe o suprafață de aproximativ 22 ha. La Pâclele Mari, există multe aparate active de vreo 2-3 metri și fosile de 7-8 metri. În această parte a ariei protejate, vulcanii au un noroi mai vâscos, cu urme de petrol.


Pâclele Mari au un relief aparte, de aceea, sunt și cei mai vizitați vulcani noroioși din România. Conurile vulcanilor sunt înalte, chiar aici se află cel mai mare vulcan din Europa, un vulcan „scut” pe care te poți urca, însă, mereu explodează și țășnește noroi și gaze, bule care se sparg.